Festivalul Filmului Francez la Timisoara

22 aprilie 2019

Festivalul Filmului Francez are loc la Timisoara, din 9 pana in 13 mai, cu invitati speciali si momente inedite!

Ajuns la cea de-a 23-a editie, Festivalul Filmului Francez din Romania se va desfasura in perioada 8-19 mai, fiind prezent in acest an, pentru prima data, in 13 orase, cu 146 de proiectii: Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, Arad, Brasov, Braila, Buzau, Constanta, Pitesti, Sfantu Gheorghe, Sinaia si Suceava.

Unul dintre evenimentele-cheie ale Sezonului Romania-Franta, actuala editie a Festivalul Filmului Francez propune o tema care transcende timpul – „Paris, toujours…” – purtand publicul printr-un periplu cinematografic avand ca reper capitala Frantei, de la momentul fondator al Revolutiei din 1789 pana intr-un prezent al tinerei generatii, ce oscileaza intre deziluzie si dorinta de reinventare.

Acest slogan este firul conducator al unei programari extrem de diverse, cinefilii fiind invitati sa descopere o selectie de filme inedite, structurate in jurul a patru sectiuni devenite reper de-a lungul editiilor precedente: Competitia tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Saptamana Cahiers du Cinéma si Retrospectiva.

Tinerii cineasti se bucura de o atentie deosebita in Competitia ce reuneste sase regizori aflati la primul sau al doilea lungmetraj. Dotata cu un premiu de finantare pentru distributie oferit de TV5 Monde filmului preferat al publicului, sectiunea propune sase filme variate din punct de vedere stilistic, cuprinzand drama, comedie, animatie si documentar. Doi dintre tinerii regizori ale caror filme sunt prezentate in Competitie vor fi prezenti in Romania, in cadrul Festivalului. Marie Monge, realizatoarea thrillerului Joueurs/ Joaca-te cu focul, o incursiune in viata subterana a Parisului jocurilor de noroc, va deschide festivalul la Timisoara, joi, 9 mai, la ora 18,30, in Aula Magna a Universitatii de Vest, mergand apoi la Bucuresti. Matthieu Baryere, realizatorul documentarului L’Epoque, o traversare nocturna a Parisului contemporan, scena a insomniilor tinerilor, va fi prezent la Bucuresti si la Iasi.

Panorama propune opt  filme ale unor regizori consacrati – Stéphane Brizé, Christophe Honoré, Agnes Jaoui sau Gilles Lellouche – din ultimul an, care s-au impus in festivaluri, precum si in salile de cinema, fiind apreciate deopotriva de critici si de public. Printre cele mai asteptate filme ale sectiunii se regaseste Le Grand Bain / Inoata sau te scufunzi (r. Gilles Lellouche, 2018), o comedie inteligenta, profunda si originala despre fragilitate in lumea barbatilor si curajul de a descoperi un nou sens al vietii. Filmul va inchide Festivalul la Bucuresti si la Timisoara. In orasul de pe Bega, inchiderea oficiala va avea loc luni, 13 mai, de la ora 18,00, la Universitatea de Vest, sala Aula Magna, momentul prilejuind si prezentarea proiectului de reabilitare a cinematografului de arta Studio, in prezenta Excelentei Sale Dna Michele Ramis, Ambasadoarea Frantei in Romania.

Saptamana Cahiers du Cinema se confunda cu la muse roumaine. Genica Athanasiou, Aurora Cornu si Elvire Popesco, muze romanesti care i-au inspirat pe regizorii francezi de-a lungul timpului, revin pe marele ecran intr-o selectie alcatuita de criticul Joachim Lepastier, colaborator stabil al Festivalului Filmului Francez.

Retrospectivaeste dedicata lui Claire Simon, realizatoare prolifica in a carei filmografie se imbina  documentarul si fictiunea. Protagonistii filmelor sale sunt deseori femei, adolescenti si imigranti, cu povesti analizate minutios si realizate frecvent in traditia cinema vérité. Adepta a transformarii prezentului in prezenta, actiunii in istorie, omului in erou si locului in spatiu, Claire Simon este o realizatoare atipica, neconventionala, care incarneaza diversitatea cinematografiei franceze contemporane.

INVITATI / MOMENTE SPECIALE LA TIMISOARA
9 mai, ora 18:30, Universitatea de Vest, Aula Magna/Deschiderea oficiala
– Proiectia filmului Joueurs / Joaca-te cu focul, in prezenta realizatoarei Marie Monge.

13 mai, ora 18:00, Universitatea de Vest, Aula Magna/ Inchiderea oficiala:
– prezentarea proiectului de reabilitare a cinematografului de arta Studio, in prezenta Excelentei Sale Dna Michele Ramis, Ambasadoarea Frantei in Romania.
– proiectia filmului Le Grand Bain/ Inoata sau te scufunzi (regia: Gilles Lellouche).

Joi, 9 mai
16.00 Funan | Competitie
Regizor: Denis Do/Animatie 14+
Drama – Cambodgia, Franta, Luxemburg, Belgia (2017) – 82’

DESCHIDEREA OFICIALA
18.30 Joaca-te cu focul (Joueurs)| Competitie
Regizor: Marie Monge
Thriller – Franta (2018) – 105’ / In prezenta regizoarei

Vineri, 10 mai
16.00 Vremurile noastre (L’Époque)| Competitie
Regizor: Matthieu Bareyre
Documentar– Franta (2019) – 94’

18.00 Primul an la medicina (Premiere Année) | Panorama
Regizor:  Thomas Lilti
Drama – Franta (2018) – 92’

20.00 Edmond | Cyrano, mon amour | Competitie
Regizor: Alexis Michalik
Comedieistorica – Franta, Belgia (2019) – 109’

Sambata, 11 mai
16.00 Gara de Nord (Gare du Nord)  (Retrospectiva)
Regizor: Claire Simon
Drama – Franta (2013) – 119’

18.30 Asa arata dragostea (C’estçal’amour) | Competitie
Regizor: Claire Burger
Drama – Franta (2019) – 98’

20.30 Amanda| Panorama
Regizor: Mikhaël Hers
Drama – Franta (2018) – 107’

Duminica, 12 mai
16.00 Cei noua burlaci (Ils étaient neuf célibataires) | Cahiers du cinéma
Regizor: SaschaGuitry
Fictiune, clasic – Franta (2003) – 125’

18.30 Steaguri de hartie (Les drapeaux de papier) | Competitie
Drama – Franta  (2018) – 102’

20.30 Greva (En guerre) | Panorama
Regizor: Stéphane Brizé
Drama – Franta (2018) – 113’

Luni, 13 mai
18.00 INCHIDEREA OFICIALA
Proiectie  Inoata sau te scufunzi (Le grand bain) | Panorama
Regizor: Gilles LELLOUCHE
Comedie-  Franta (2018) – 123’
Prezentarea proiectului de reamenjare a cinematografului de arta Studio
In prezenta Excelentei Sale, dna Michele RAMIS, Ambasadoarea Frantei in Romania

Toate filmele sunt prezentate in limba franceza, cu subtitrare in limba romana. Intrarea este libera.