Festivalul Florilor Timfloralis

10 aprilie 2019

Festivalul florilor, Timfloralis, a luat nastere din nevoia de a cultiva gustul pentru frumos, fiind emblematic pentru orasul Timisoara, cunoscut drept “Orasul florilor”.

Festivalul florilor imbraca, la a cincea editie, Piata Victoriei, Piata Libertatii si Piata Unirii in fericire. Formele artistice de structura florala  sub tematica ,Floral Happiness vor ascunde samburi de zambete si aspiratii inalte, care sa inspire si sa provoace imaginatia privitorilor.

Intre 19 si 21 aprilie, Timisoara va deveni locul de intalnire si de expunere a viziunilor artistilor locali si internationali. O imbinare si armonizare a culorilor vii, un mozaic cultural, voci puternice si multe alte surprize vor da farmec orasului.

Timp de trei zile, vor lucra impreuna designeri, arhitecti, peisagisti, floristi internationali, ecologisti, studenti, elevi, scoli, universitati, artisti, firme si comercianti al caror scop va fi de a evidentia frumusetea naturii, respectiv a florilor in contextul urban cu tematica “Floral happiness”.

Proiectul mai cuprinde, in afara de expozitiile florale si de aranjamente, workshop-uri atat pentru publicul larg, cat si pentru floristi profesionisti, spectacole inedite de muzica si dans, evenimente cu si pentru copii. Din marea echipa care va lucra la realizarea decorului floral, ii avem langa noi pe designerul olandez Dennis Kneepkens, Filomena Brisc, Bianca Negrea, Master Floral Ioachim Erema, Master Florist Teunis Veenema, Alina Naghy, Ella Fodor, Iulia Rusciac, Simona Noroc, Hoca Virag Francisca, Sorina Wesolowski , Florin Jiboc, Alexandra Luca, institutii precum Facultatea de Horticultura din Timisoara, Casa de Cultura a Studentilor si Horticultura S.A.

La standul Horticulturii S.A., copiii sunt asteptati sambata si duminica intre orele 12-17 la atelierul Micul gradinar, unde vor invata sa planteze si sa ingrijeasca plantele.