Tucano Coffee va deschide o cafenea in ansamblul Openville

20 mai 2018

Prima etapa de dezvoltare a ansamblului Openville Timisoara, care va fi finalizata in ultimul trimestru al acestui an, va include noi concepte de shopping si entertainment. Cel mai mare proiect de tip mixt din regiune va completa actuala oferta a Iulius Mall Timisoara cu noi magazine, un nou concept de cinema, o varietate de destinatii pentru petrecerea timpului liber, precum si cu restaurante si cafenele tematice. Printre acestea se va numara si Tucano Coffee.

Locatia din ansamblul Openville va avea o suprafata generoasa, de 175 mp, si va fi situata in noul corp de cladire prin care se va extinde actualul mall. Lucrarile la spatiile suplimentare de retail, de 47.000 mp, au fost demarate in decembrie 2017.

Tucano Coffee este o retea internationala de cafenele, care numara 16 coffee shop-uri, in cinci tari. Prima locatie a fost deschisa in 2011, in Republica Moldova. In 2014, a fost inaugurat la Bucuresti primul cofee shop din Romania si, in acelasi an, unul in Emiratele Arabe Unite. In prezent, Tucano Coffee detine sase unitati in tara noastra.

Pana la finele anului, brandul Tucano Coffee vizeaza deschiderea a trei locatii in Bucuresti, inca una in Arad si Timisoara si primele locatii din Oradea si Iasi. Planul pana in anul 2020 presupune inaugurarea de 300 de coffee shop-uri creative, in intreaga lume.

Brandul promoveaza filosofia Love.Peace.Coffee. Locatiile reprezinta o imbinare armonioasa intre cultura indienilor originari din America Latina si cultura cafelei de specialitate din California, mix care se reflecta nu doar in specificul meniului, ci si in designul interior aparte. Fiecare coffee shop este denumit si decorat intr-un stil specific unei tari producatoare de cafea, care are si o cultura interesanta. Culorile, lumina calda, lemnul, accesoriile handmade, fotografiile cu fete expresive de pe pereti, cartile – toate acestea sunt menite sa inspire pacea.

Tucano Coffee promoveaza cultura cafelei Specialty Arabica, de cea mai inalta calitate. Cafeaua este preparata de catre cei mai buni barista, din boabe prajite in fabrici proprii, pentru a-si pastra aromele si prospetimea. De asemenea, brandul promoveaza metodele alternative de preparare a cafelei. Pe langa aceasta, specialitatile de baza ale Tucano Coffee sunt cheesecake-urile, realizate in laboratorul propriu, din ingrediente naturale, fara conservanti, coloranti sau aditivi alimentari. In meniu se regasesc peste 30 de retete unice, marca proprie, alaturi de o varietate de tarte sarate, wrap-uri, bagels si alte delicii.