Marius Manole, all inclusive

20 mai 2018

Comedia All inclusive il readuce pe scena Operei Nationale Romane din Timisoara pe unul dintre cei mai admirati actori romani: Marius Manole. Spectacolul va fi jucat in 4 iunie 2018, de la ora 20,00, de o excelenta distributie care ii reuneste, alaturi de Marius Manole, pe Medeea Marinescu, Mirela Oprisor, Vlad Zamfirescu si Diana Roman. O comedie irezistibila despre ingredientele cele mei intense ale vietii: – iubire, tradare, entuziasmul contagios al tineretii si crizele comice ale maturitatii.

”Actiunea comica graviteaza in jurul familiei formata din Maurice (Marius Manole), Margaret (Medeea Marinescu) si fiica lor Adele (Diana Roman). Ajunsi in preajma varstei de 40 de ani, cu o fiica de 20, cei doi parinti par sa fie intr-o cautare perpetua a unui ideal nedefinit, tanjind mereu dupa altceva decat ceea ce le-a oferit viata pana in acel moment. Existenta lor ia o turnura neasteptata atunci cand Adele, tanara studenta, ii anunta ca traieste o poveste de dragoste si asteapta un copil cu nimeni altul decat profesorul ei Vincent (Vlad Zamfirescu). Tatal Adelei, Maurice (Marius Manole) traverseaza criza varstei de mijloc crezand ca isi va gasi fericirea chiar in bratele veselei Monique (Mirela Oprisor), sora iubitului fiicei sale. Neasteptate intorsaturi ale situatiei se intampla cand protagonistii acestui scenariu ajung fata in fata”, dezvaluie realizatorii spectacolului regizat de Vlad Zamfirescu, cu o scenografie de Madalina Marinescu.

Biletele costa, in functie de loc, 80 sau 100 de lei si sunt disponibile la Agentia Operei timisorene.