Ora Pamantului, sarbatorita la Timisoara

21 martie 2018

Municipiul Timisoara, Capitala Earth Hour Romania in anul 2013, sarbatoreste Ora Pamantului sambata, 24 martie 2018, intre orele 20,30 si 21,30, in colaborare cu WWF Romania, alaturi de cetateni, organizatii, institutii si orase de pe intreg globul.

Mesajul si indemnul pentru comunitatea Earth Hour din Romania este Daruieste naturii energia ta.

In urma cu 10 ani, la Sydney, Australia, a avut loc cea mai mare miscare de mediu din istorie, initiata de WWF. De atunci, in fiecare an, milioane de cetateni sarbatoresc Ora Pamantului si atrag atentia asupra impactului pe care actiunile oamenilor il au asupra mediului.

Cetatenii sunt invitati sa stinga luminile si sa petreaca o ora in aer liber, la o plimbare prin oras, impreuna cu prietenii, vecinii, familia, colegii, sa protejeze natura, sa recicleze, sa folosesca mai mult sursele regenerabile de energie si sa incerce sa-si schimbe obiceiurile de consum.

Pentru a marca Ora Pamantului 2018, municipalitatea timisoreana, prin Casa de Cultura a Municipiului, in parteneriat cu Ministerul Culturii si Societatea Romana pentru Astronomie Culturala, organizeaza in Piata Libertatii, cu incepere de la ora 20,00, o diversitate de evenimente.

Astfel, la ora 20,00, vor fi montate 10 telescoape astronomice prin care vizitatorii vor putea observa bolta cereasca.

Intre orele 20,00 si 21,00 vor fi prezente coruri de copii, din cadrul programului national Cantus Mundi.

De la ora 21,00 pana la 22,00, Peregrinii, impreuna cu Deep 6 Project, vor sustine spectacolul Ignem Terrae, un moment artistic ce va imbina dansul cu focul.

Scopul actiunii Ora Pamantului este acela de a trage un semnal de alarma privind amplitudinea actuala a efectelor incalzirii globale, de a sublinia necesitatea efortului sustinut pentru reducerea poluarii planetei, evenimentul fiind si un mijloc de promovare a solutiilor „verzi”, de combatere a schimbarilor climatice, de transmitere catre cetatenii Timisoarei a unui mesaj ecologic si de constientizare a societatilor comerciale, institutiilor si cetatenilor asupra adoptarii unei conduite ecologice, in vederea gospodaririi durabile a resurselor energetice – resurse neregenerabile si epuizabile.