Al unsprezecelea TESZT pentru publicul timisorean

21 martie 2018

Festivalul Euroregional de Teatru Timisoara – TESZT – va fi organizat de catre Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” in perioada 20-27 mai 2018, in salile Teatrului Maghiar si ale Cercului Militar din Timisoara. Selectia spectacolelor prezinta formate teatrale conventionale si alternative, dans contemporan, performance-uri bazate pe videomapping, o instalatie multimedia, urmarind sa surprinda tendintele relevante pe scena acestor ani in Europa.

Desi interesul primar este de a functiona ca o „vitrina” pentru cele mai bune spectacole produse recent in euroregiunea DKMT, cu accent pe Ungaria si tarile fostei Iugoslavii, TESZT 2018 va prezenta publicului timisorean si spectacole din Europa de Vest. Dupa fiecare spectacol se vor organiza, ca in anii precedenti, discutii cu artistii, publicul avand ocazia de a pune intrebari si a afla detalii legate de procesul de creare a spectacolului. De asemenea, va fi organizat un workshop de dans contemporan coordonat de Toula Limnaios si dansatorii trupei sale din Berlin, cie.toula limnaios.

Noutatea acestei editii consta in programul Xtensions, care se va desfasura in parteneriat cu Asociatia Timisoara Capitala Europeana a Culturii 2021 si va prezenta spectacole cu acces gratuit pentru public, majoritatea in aer liber.

Programul detaliat si descrierea spectacolelor vor fi publicate in curand, odata cu punerea in vanzare a biletelor si abonamentelor.