Romanian International Dance Cup

8 noiembrie 2017

In istoria World Dance Sport Federation, evenimentul Romanian International Dance Cup marcheaza recordul mondial din punct de vedere al numarului tarilor participante, 32 de natiuni, care vor fi prezente la Timisoara, in acest week-end.

Pe langa oficiali ai Federatiei Romane de Dans Sportiv, vor asista si reprezentantii World Dance Sport Federation, prin brigada de oficiali exclusiv internationala. Juriul este format din 30 de personalitati marcante din peste 20 de  tari, dintre care amintim Ungaria, Germania, Italia, Norvegia, Polonia, Austria, Finlanda, Belarus, Rusia, Olanda, Macedonia, Bulgaria, Serbia, Slovacia.

Organizator este Asociatia SporTim Dance, condusa de Andreea Jebeleanu si Emanuel Jebeleanu, club care isi exercita activitatea de 15 ani in capitala Banatului, fiind printre cele mai prestigioase cluburi din Romania. Printre rezultatele remarcabile se numara titlul de campioni nationali, timp de 5 ani consecutiv.

Ceremonia de deschidere a Galelor finale se va desfasura sambata si duminica, 11-12 noiembrie 2017, la ora 20,30 la Sala Constantin Jude (Olimpia) din Timisoara.