Maitreyi cu Maia Morgenstern, in Timisoara

24 octombrie 2017

Maitreyi, spectacolul in care Maia Morgenstern joaca alaturi de fiica sa, Cabiria Morgenstern, va ajunge in premiera la Timisoara luni, 13 noiembrie 2017, la Opera Nationala Romana. Si pentru ca locurile pentru reprezentatia de la ora 20,00 s-au epuizat in timp record, show-ul va avea inca o reprezentatie, la cererea publicului, in aceeasi zi, de la ora 17,30.

“Prima intalnire cu Maitreyi: o ai in programa de bacalaureat ca lectura obligatorie. A doua intalnire: o recitesti dupa 30 de ani si realizezi ca este mai mult decat frumoasa poveste de dragoste dintre Mircea Eliade si Maitreyi Devi. Maitreyi este o poveste care te determina sa-ti lasi sufletul sa respire. El a scris Maitreyi dupa ce a fost dat afara din casa familiei Narendra Sen. Ea a scris Dragostea nu moare ca raspuns, revoltata de aparitia romanului lui si de toate fanteziile de amor pe care le marturiseste si care o au ca personaj central. Fiecare a transpus subiectiv ceea ce sufletul sau a trait la o intensitate paroxistica, dincolo de reguli, prejudecati, religie, cultura. Spectacolul are la baza o dramatizare dubla, realizata dupa romanul Maitreyi de Mircea Eliade, cu interventii din Dragostea nu moare, de Maitreyi Devi. Este prima data cand aceste doua puncte de vedere se intalnesc pe o scena de teatru”, subliniaza Chris Simion, care semneaza regia spectacolului.

Maitreyi la 60 de ani este interpretata  de Maia Morgenstern, iar la 16 ani, de Cabiria  Morgenstern. Rolul Mircea Eliade este jucat de Vlad Zamfirescu, iar distributia ii mai reuneste pe actorii Doru Ana, Teodora Calagiu, Miral Solcanu, Carla Maria Teaha, Mihai Nitu / Tudor Aaron Istodor (fiul Maiei Morgenstern), Radu Micu / Dan Radulescu, Madalina Dorobantu. Scenografia este creata de Adina Mastalier, iar coregrafia este semnata de Carmen Pesantez.

Biletele pentru spectacolul Maitreyi la Timisoara au, in functie de loc, preturi de 90 sau 110 lei, la Agentia Operei si online.