LitVest 2017 – festival literar european

17 septembrie 2017

Consiliul Judetean Timis si Biblioteca Judeteana Timis Sorin Titel va invita la LitVest 2017. LiTerrarium, unul dintre cele mai creative festivaluri literare europene.

Editia a VI-a, Timisoara, 20-23 septembrie, reuneste scriitoare si scriitori din Albania, Austria, Marea Britanie, Congo, Croatia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Luxemburg, Spania si, bineinteles, Romania. Timisoara isi reconfirma statutul de Capitala Internationala a Lecturilor Publice. Aproape fiecare eveniment are la baza un concept nou. Se adauga ineditele Pictoriale LitVest. Fototeca B.J.T. va deveni, astfel, un reper european.

Distinctiile dobandite de participantele si participantii la Festival sunt printre cele mai importante. De la Premiul pentru Literatura al Consiliului Nordic (Pia Tafdrup, 1999), la Premiul Theophile Gautier al Academiei Franceze (Kama Sywor Kamanda, 1993) sau Premiul Newdigate castigat de Fiona Sampson, spre a da doar cateva exemple. „Lecturile publice reunind peste 500 de persoane reprezinta experimente social-literare inedite, nemaifiind organizate pana acum nicaieri in lume manifestari de acest gen la o asemenea anvergura: Concentrica, picnicul urban de lectura Patura care citeste, Literatura intra-n joc (lecturi in licee, proiect demarat in cadrul LitVest 2016) s.a”, se arata in textul de nominalizare a manageruui B.J.T., scriitorul Tudor Cretu, printre finalistii categoriei Literatura la Gala Oamenii Timpului, Iasi, 2016. Castigatoare, in 2012 si 2013, a distinctiei de Cea mai buna biblioteca la Gala Industriei de Carte din Romania, Bun de tipar, Biblioteca Judeteana Timis Sorin Titel”va propune cel mai LiTerrar eveniment de pana acum!

Invitate si Invitati: Mircea Barsila (Romania), Adrian Bodnaru (Romania), Yolanda Castaño (Spania), Rodge Glass (Marea Britanie), Kama Sywor Kamanda (Congo), Udo Kawasser (Austria), Arian Leka (Albania), Laura Lindstedt (Finlanda), Mircea Mihaies (Romania), Kristín Ómarsdóttir (Islanda), Marko Pogačar (Croatia), Ioan Es. Pop (Romania), Jean Portante (Luxemburg), Fiona Sampson (Marea Britanie), Martin Glaz Serup (Danemarca), Pia Tafdrup (Danemarca).

Miercuri, 20 septembrie
Ora 11,00, Piata Unirii. LitScene. Locul… rimei, lectura publica. Piata va fi inconjurata cu panglica galbena. Fiecare participant(a) va rupe / taia / inaugura. LitVest democratizeaza evenimentul cultural. Aleile vor fi strajuite de scaune si sevalete.
Ora 19,00, Piata Libertatii. SporText. Actori si sportivi de performanta fac… performance. Actorii vor „antrena”. Le vor citi poeme motivationale sportivilor, care vor realiza un exercitiu simbolic. De jur imprejurul statuii Sf. Maria si a Sf. Nepomuk vor fi amenajate puncte care vor facilita desfasurarea „probelor” in cauza.

Joi, 21 septembrie
Ora 11,00, Literatura intra in joc. Sincronica. Lecturi pe terenurile de sport ale liceelor partenere.
Ora 19,00, Bierhaus, str. E. Ungureanu nr. 15. Poeme live. Marcaj „la text”, in colaborare cu Commando Viola. Secvente din meciurile Romaniei cu tari din care provin invitatele si invitatii vor fi urmate de lecturi ale acestora. Fulare, urale, confetti si poezie!

Vineri, 22 septembrie
Ora 19,00, Amfiteatrul Sf. Gheorghe. Texte… putere, in colaborare cu Timisoara Bikers. Lecturi dintre, printre si de pe motociclete. O scenografie si de aceasta data inedita.

UPDATE: Date fiind recentele fenomene meteo extreme, precum și prognoza în curs, programul LitVest 2017 se modifică după cum urmează:

1. Deschiderea va avea loc miercuri, 20 septembrie, ora 11, la Secția de Arte Deliu Petroiu a B.J.T., Bastion Theresia, corp A. Formatul va fi la fel de creativ, dar adaptat circumstanțelor în care e pus in practică.
2. SporText, evenimentul programat pentru miercuri, 20 septembrie, ora 19, se anulează, urmând a se desfășura în cadrul Zilelor Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”.
3. În celelalte zile, programul nu suferă modificări.

Joi, 21 septembrie
Ora 11,00, Literatura intră în joc. Sincronica. Licee partenere sunt: Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Liceul Teoretic William Shakespeare, Colegiul Național Bănățean.
Ora 19,00, Bierhaus, str. E. Ungureanu nr. 15. Poeme live. Marcaj „la text”, în colaborare cu Commando Viola. Secvențe din meciurile României cu țări din care provin invitatele și invitații vor fi urmate de lecturi ale acestora.

Vineri, 22 septembrie
Ora 19,00, Amfiteatrul Sf. Gheorghe. Texte…putere, în colaborare cu Timișoara Bikers. Lecturi dintre, printre și de pe motociclete. O scenografie și de această dată inedită.