Dune, construirea imperiului interior – prelegere filosofica

12 iulie 2017

Asociatia Culturala Noua Acropola va invita marti, 18 iulie 2017, de la ora 19,00, sa participati la o prelegere filosofica intitulata Dune, construirea imperiului interior. Prezinta Robert Szepesi, iar locul de desfasurare este Ambasada, pe str. Anton Seiller, nr. 2. Intrarea este libera.

“Misterul vietii nu este o problema ce se cere rezolvata, ci o realitate care trebuie traita” –  Frank Herbert, Dune. In cadrul operei sale, romanul Dune ce deschide saga omonima, Frank Herbert incearca sa ne ofere propriile sale raspunsuri la marile intrebari ale vietii prin intermediul aventurilor tanarului Paul Atreides. In confruntarea sa cu circumstantele vietii, la fel de schimbatoare precum vanturile planetei desertice Arrakis, acesta ne dezvaluie ca izvorul nesecat al Apelor Vietii nu se afla in exterior, ci in interiorul propriei fiinte, putand fi descoperit prin metoda clasica a cuceririi de sine. Povestea sa devine astfel un exemplu situat in afara timpului, trecut si viitor deopotriva, putand servi tuturor acelora care indraznesc sa priveasca Destinul in fata.

Noua Acropola va invita la o prelegere in cadrul careia sa exploram impreuna invataturile despre cucerirea de sine pe care aceasta epopee a viitorului o ofera prezentului. Intre temele abordate in aceasta prelegere se regasesc: de la print al confortului la victima a destinului; Gom Jabbar – bestie sau fiinta umana; furtuna circumstantelor si infruntarea desertului – adaptarea prin dezvoltare de sine; cucerirea destinului – proiectia viitorului.