VISITBANAT – o initiativa aparte de promovare a Banatului

6 iulie 2017

Romanii si sarbii vor avea sansa sa descopere Banatul, de-o parte si de alta a granitei, asa cum nu au mai avut-o pana acum. Banatul deopotriva romanesc si sarbesc, cu locuri fabuloase care se pierd in inceputurile istoriei, cu frumuseti naturale unice in Europa, Banatul – ca centru cultural cosmopolit al zonei de Vest a tarii noastre, toate se vor arata turistului, pentru prima data, intr-un discurs complet, folosind ca mijloace de comunicare filmul de scurtmetraj si fotografia.

Fundatia Rubin impreuna cu Centrul Cultural Kikinda au inceput implementarea proiectului “VISITBANAT – Initiativa integrata de marketing pentru promovarea regiunii Banat”. Proiectul este finantat de Uniunea Europeana in cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia, Axa Prioritara 4 “Atractivitate pentru turism durabil”.

Astfel, in aceste zile se pun bazele unui festival de scurtmetraje si fotografie, care se va desfasura atat in Romania cat si in Serbia. Este vorba de un festival unic pentru toate categoriile de public, caruia i se vor revela cele mai interesante destinatii turistice din regiune, materialele prezentate avand scopul de a face cunoscut potentialul turistic extraordinar al regiunii Banat.

Proiectul se va derula in perioada iunie 2017 – iulie 2018, printr-o initiativa comuna a Fundatiei Rubin si a Centrului Cultural Kikinda. Pe langa festivalul multimedia, se vor desfasura diverse activitati destinate pozitionarii Banatului si a valorilor sale ca destinatie turistica majora. Proiectul mizeaza si pe dezvoltarea economiei locale in mediul turistic de granita. Pe cale de consecinta, vor fi dotate doua centre foto-video, unul in Timisoara si unul in Kikinda, care vor functiona ca centre logistice pentru dezvoltarea ulterioara a instrumentelor de promovare turistica. Vor fi organizate sesiuni de training pe trei teme specifice: e-marketing, fotografie si video.