Concentrica2 ridica lectura la… cerc

21 mai 2017

Concentrica revine! Joi, 25 mai, ora 12,00, in Piata Libertatii din Timisoara. Editia a doua inseamna puterea a II-a. Formatul din 2017 va fi pe cat de concentric, inca pe atat de diferit. Concentrica2 ridica lectura la… cerc, nu la patrat. Participantii vor lua loc pe siruri de scaune care, pornind de la Statuia Sfintei Fecioare Maria si a Sfantului Nepomuk, vor strabate cercurile pietei. Vor fi reprezentate cele mai diverse categorii socio-profesionale. O persoana desemnata de fiecare grup va lectura cate un poem din volumul Blandul ceas al reintoarcerii, de Ioan Craciun (1954-2010). Volumul a aparut in 1994, in  seria de poezie a editurii Marineasa, si va fi citit integral pe durata manifestarii.

Biblioteca Judeteana Timis Sorin Titel promoveaza lectura publica, inteleasa ca „ritual” civic si act de coeziune sociala. Astfel, comunitatea va parcurge o carte. In acelasi timp, cartea va parcurge comunitatea. Sirurile de scaune vor fi completate de motocicletele celor de la Timisoara Bikers, precum si de sevalete care vor prezenta o colectie surpriza a Fototecii BJT.

„Lecturile publice reunind peste 500 de persoane reprezinta experimente social-literare inedite, nemaifiind organizate pana acum nicaieri in lume manifestari de acest gen la o asemenea anvergura: ConCentrica (mai 2016), picnicul urban de lectura Patura care citeste (iunie 2016), Literatura intra-n joc (lecturi in licee, proiect demarat in cadrul LitVest 2016) s.a.”, se arata in textul de nominalizare a managerului B.J.T., scriitorul Tudor Cretu, ca finalist la categoria „Literatura” a Galei Oamenii Timpului, Iasi, 2016.

Biblioteca Judeteana Timis Sorin Titel a castigat, in 2012 si 2013, trofeul de Cea mai buna biblioteca din Romania la Gala Industriei de Carte Bun de tipar si a lansat, in ultimii ani, concepte si proiecte care au redefinit exprimarea publica prin lectura.