Trupa Just Push Play revine la Timisoara cu un super show de improvizatie

8 februarie 2017

Cu rasu’ nu-i de glumit. Trupa Just Push Play revine in Timisoara, de data aceasta intr-o formula noua, in care umorul este acompaniat de… muzica. Fara scenariu, fara regizor si fara pregatiri prealabile, Rob, Dragos si Vlad va provoaca sa ii… provocati. Cuvinte cheie, stari si situatii sugerate de public sunt transformate de cei trei improvizatori in… cascade de ras.

“Intr-un spectacol de improvizatie, totul se construieste la fata locului, bazat doar pe sugestiile publicului. Publicul hotaraste ce se va intampla, nimic nu este pregatit dinainte. In consecinta, spectacolul este diferit mereu, la fel cum publicul nu este acelasi in doua seri diferite. Totul se construieste pe loc, fara regizor, fara scenariu. Telecomanda este in mana publicului. So… JUST PUSH PLAY!”, spune Dragos, unul dintre… improvizatori.

Asa ca, daca va e pofta de o portie mare de umor de calitate garnisita cu inspiratie si distractie spuneti JUST PUSH PLAY vineri seara, in 10 februarie 2017, de la ora 20,00, la Casa Artelor (str. Episcop Augustin Pacha, nr. 8) si de la 22,00, la Taverna Timisoara (Badea Cartan, nr. 10). Va fac sa radeti Rob Pavicsits, Dragos Muscalu si Vlad Pasencu.