Doua concerte pentru doua piane si o serenada pentru orchestra de coarde

24 ianuarie 2017

Concertul simfonic al Filarmonicii Banatul de vineri, 27 ianuarie 2017, ne va prezenta doua concerte pentru doua piane si la final Serenada pentru orchestra de coarde op.22 de Antonin Dvorak. La inceput, Concertul pentru doua piane in do minor de Johann Sebastian Bach, iar apoi Concertul pentru doua piane nr.10 in mi bemol major KV 365 de Wolfgang Amadeus Mozart. Ambele vor fi interpretate de Adriana si Sorin Dogariu. Original, concertul dublu de Bach a fost compus pentru vioara si oboi, dar manuscrisul s-a pierdut. Reconstructia lui a fost posibila deoarece in 1736, Bach l-a transcris pentru doua piane. Cand s-a mutat de la Kothen la Leipzig, unde compunea muzica pentru trei biserici, viata sa de compozitor a devenit tumultuoasa, cu  atat mai mult cu cat trei dintre copiii lui cantau deja bine la diferite instrumente. Compunea mult si transcria lucrari mai vechi pentru alte instrumente. Asa s-a intamplat si cu acest dublu concert. La moartea sa existau in casa sapte clavecine – instrument cu corzi de metal si claviatura, asemanator pianului.

Dublul concert al lui Mozart a fost scris inainte de a parasi Salzburgul pentru Viena, in 1779. Era destul de fericit ca scapa de sub controlul strict al tatalui sau care-i ingradea independenta la cei 23 de ani. Dorea sa scrie un concert pe care sa-l cante impreuna cu sora lui mai mare, Maria Anna, pe care o poreclisera in familie Nannerl. La un concert dublu problemele difera fata de concertul pentru un singur instrument. Confruntarea are loc, in principal intre cei doi protagonisti. Mozart s-a straduit ca partile lirice sau pasajele dificile sa le imparta egal la cei doi solisti. Un exemplu elocvent este partea a doua, unde orchestra are un rol minimal, de acompaniament delicat al discursului celor doua piane. Cum am aratat mai sus, vineri seara vom asculta concertul in interpretarea pianistilor Adriana si Sorin Dogariu, acompaniati de orchestra simfonica a Filamonicii Banatul.

In anul 1875 s-au acordat premiile Austriei pentru tinerii compozitori talentati. Alaturi de Brahms s-a aflat si Dvorak, un tanar in ascensiune, sprijinit foarte puternic de Brahms. Nu doar banii care insoteau premiul au  fost bineveniti pentru familia lui Dvorak, dar pentru cariera lui era foarte importanta aceasta distinctie. Antonin a creat aceasta serenada in doar doua saptamani. Destul de urat ca aceasta minunata lucrare, cand a fost sa fie interpretata de membrii orchestrei Vienna Philharmonic, a fost respinsa din cauza faptului ca acest compozitor era prea obscur pentru ei. Foarte bine, un an mai tarziu, in 1876, lucrarea are un succes exceptional atat la Praga cat si in celelalte orase ale Cehiei. Acest gen al muzicii instrumentale, serenada, a fost foarte pretuit inca din timpul lui Mozart. In plin clasicism, el a dotat serenada cu stralucire concertanta, cu travaliu complex, cu eleganta discursului muzical. Beethoven o restrange la genul cameral. Dupa Schubert, Schumann, sau Liszt, apare Brahms care a reluat traditia mozartiana a serenadei pentru orchestra.

Adeziunea lui Dvorak, brahmsiana dar totusi originala in substanta, contine cinci parti si nu a fost refuzata de partea de corzi ramasa in Timisoara dupa plecarea colegilor in turneu in Franta. Faptul ca cei ramasi acasa sustin concerte de calitate este mai mult decat meritoriu si ne da incredere ca viitorul acestei institutii de cultura, intr-un oras desemnat Capitala Culturala Europeana, este pe deplin asigurat. Dirijorul concertului va fi maestrul Artun Hoinic, a treia generatie dintr-o familie de muzicieni timisoreni in care bunicul, Mircea Hoinic, a fost violoncelist, dirijor de cor si compozitor, iar tatal, Bujor Hoinic, dirijor, actualmente traieste in Turcia.