In 2016, preturile apartamentelor au crescut, la fel si puterea de cumparare

4 ianuarie 2017

O analiza realizata de Imobiliare.ro arata ca in 2016 pretentiile vanzatorilor de locuinte au revenit pe un curs clar ascendent. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, pretul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vanzare la nivel national (noi si vechi) s-a majorat cu 10,7% pe parcursul ultimelor 12 luni, de la 951 de euro pe metru patrat util la finele lui 2015, pana la 1.053 de euro pe metru patrat in decembrie 2016. In mod interesant, o „radiografie” a distributiei cererii in functie de pret indica si o majorare a puterii de cumparare a populatiei.

La Bucuresti, in luna decembrie, asteptarile vanzatorilor au ajuns la o medie de 1.138 euro pe metru patrat, cu 6,5% mai mult decat in urma cu 12 luni, cand se situau la 1.069 euro pe metru patrat. In perioada mentionata, cel mai mare salt, de 9,8%, a fost consemnat de locuintele noi, care au ajuns la 1.175 euro pe metru patrat (fata de 1.070 euro pe metru patrat la sfarsitul lui 2015). Apartamentele vechi, pe de alta parte, s-au apreciat cu 5,7%, de la 1.024 la 1.082 euro pe metru patrat.

In ceea ce priveste distributia cererii in functie de pret, cautarile pentru apartamente de pana la 40.000 de euro au scazut de la 16% in ultimul trimestru din 2015 la 13% in intervalul similar din 2016, in vreme ce interesul pentru locuinte de la 40.000 la 60.000 de euro a consemnat un recul de la 29% la 27%. Pe de alta parte, ponderea cumparatorilor interesati de unitati locative de 60.000-80.000 de euro a crescut de la 22% la 24%, in vreme ce segmentul 80.000-100.000 de euro a ajuns la 12%, de la 11% anul trecut. Nu in ultimul rand, cererea pentru proprietati mai scumpe de 100.000 de euro a crescut de la 22% in 2015, la 24% in 2016.

La Timisoara, dupa un declin de 0,9% consemnat in primele saptamani din decembrie, Indicele Imobiliare.ro releva pentru 2016 un avans de 9,3%, de la 940 la 1.027 euro pe metru patrat util. Apartamentele vechi s-au scumpit anul acesta cu 8,2% (de la 940 la 1.017 euro pe metru patrat), iar cele noi cu 11,9% (de la 942 la 1.054 euro pe metru patrat).

Si in Timisoara, cererea pentru apartamente mai ieftine de 40.000 de euro a scazut semnificativ in ultimele 12 luni, de la o pondere de 23% la una de 13% din total. In schimb, interesul potentialilor cumparatori a crescut pe segmentele 40.000-60.000 de euro (de la 41% la 42%), 60.000-80.000 de euro (de la 22% la 26%), 80.000-100.000 de euro (de la 7% la 11%) si peste 100.000 de euro (de la 7% la 8%).