Preturile apartamentelor din Timisoara nu dau semne de scadere

7 noiembrie 2016

imobiliare_apartamentDaca prima luna de toamna a dus la cresterea entuziasmului vanzatorilor si, implicit, a preturilor solicitate, in octombrie asteptarile acestora s-au mai temperat. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, valoarea medie de listare pentru apartamentele disponibile spre vanzare la nivel national (noi si vechi) s-a diminuat usor in ultimele 30 de zile, cu 0,3% mai exact, de la 1.045 la 1.042 de euro pe metru patrat util. Fata de perioada similara a anului trecut, cand un apartament costa, in medie, 980 de euro pe metru patrat, nivelul actual este cu 6,3% mai ridicat. Dintre marile orase analizate in detaliu, jumatate au consemnat cresteri, iar celelalte scaderi de pret. Un fapt interesant este ca, dupa ce luna trecuta a surclasat Cluj-Napoca la acest capitol, Timisoara isi mentine prima pozitie in clasamentul scumpirilor la 12 luni.

In Capitala, pretentiile proprietarilor s-au diminuat cu 0,3% in octombrie (de la 1.144 la 1.141 de euro pe metru patrat util), dar se situeaza, per ansamblu, cu 3,1% peste valoarea consemnata in urma cu 12 luni (respectiv 1.107 euro pe metru patrat). In decursul ultimelor 30 de zile, preturile apartamentelor vechi au ramas constante, la o valoare de 1.062 de euro pe metru patrat, in vreme ce locuintele noi s-au depreciat cu 0,2%, de la 1.201 la 1.198 de euro pe metru patrat.

Dintre centrele regionale analizate, la Timisoara a avut loc cea mai mare crestere a preturilor in ultima luna, pretentiile vanzatorilor majorandu-se cu 0,7% (de la 1.022 la 1.029 de euro pe metru patrat util); tot aici se regaseste si cel mai mare avans la 12 luni, respectiv 9,6%, de la valoarea de 939 de euro pe metru patrat valabila in octombrie 2015. In ultimele 30 de zile, apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,2% (de la 1.024 la 1.026 de euro pe metru patrat), insa cele noi s-au scumpit cu 2,8%, de la 1.014 la 1.042 de euro pe metru patrat.