Stagiune noua la Filarmonica Banatul

27 septembrie 2016

filaromica_banatulConcertul inaugural al stagiunii 2016-2017 va fi vineri, 30 septembrie 2016, de la ora 19,00, si va fi condus de maestrul Radu Popa. Desi foarte atractiv, programul nu a fost ales sa impresioneze publicul prin grandoarea marilor simfonii sau prin unul dintre marile recviemuri ale lumii muzicale. Conform alcatuirii, publicul va intra in octombrie cu un suflet senin si reconfortat. Prima parte este alcatuita din trei piese pentru vioara si orchestra, toate trei de mare popularitate, ce vor fi interpretate de violonistul Gabriel Popa, solist al filarmonicii timisorene. Vom asculta Vals-scherzo op. 34 de Piotr Ilici Ceaikovski, Cantece lautaresti op. 20 de Pablo de Sarasate si Dansuri populare romanesti de Bela Bartok.

In partea a doua vom asculta reusita lucrare a lui Edward Elgar – Variatiunile Enigma op. 36. Vals-scherzo compusa de Ceaikovski in 1877, este o lucrare cu o bogata oferta interpretativa, foarte indragita de violonistii cu pretentii si studiata intens, mai ales de cand a devenit lucrare eliminatorie la concursul de interpretare de la Moscova. Se poate spune ca a fost pentru compozitor un mic exercitiu premergator celebrului concert pentru vioara care a fost compus imediat dupa. Acelasi titlu il au si doua lucrari pentru pian solo compuse in 1870, respectiv1889. S-a descoperit ca prima data piesa a fost pomenita intr-o scrisoare, datata 3 februarie, a lui Iosif Kotek, un student a lui Ceaikovski. Studiase cu acesta vioara si compozitia. Texte curajoase de pe internet afirma ca intre ei a existat mai mult decat o prietenie. Piesa a fost dedicata lui Kotek. In acelasi timp acesta a fost invitatul lui Ceaikovski in Elvetia pentru a-l ajuta la compunerea concertului. I se parea flagrant sa-i dedice si concertul, astfel ca l-a dedicat la inceput lui Leopold Auer si mai tarziu lui Adolph Brodsky. Se pare ca orchestratia piesei pe care o vom asculta ar apartine lui Kotek, desi este o presupunere neconfirmata de scrisorile compozitorului.

Prezentarea frumusetilor sonore ale reginei instrumentelor va continua cu Cantece lautaresti de Sarasate. Mare virtuoz al viorii, precum Wieniawski, Sarasate a compus aceasta piesa, iubita si cunoscuta de toti violonistii, iar in 1878 a prezentat-o in premiera la Leipzig, in Germania. Exista si o imprimare realizata chiar de autor, in 1904.

Dansurile populare romanesti sunt o suita de 6 dansuri culese si orchestrate pentru vioara si un mic ansamblu, compuse de Bartok in 1915 si finalizate in 1917. Iata numele dansurilor – Jocul cu bata, Braul, Pe loc, Buciumeana, Poarga Romaneasca si Maruntel.

Partea a doua a concertului ofera publicului o lucrare deosebita – Variatiunile Enigma op. 36 – compusa de Edward Elgar. Lucrarea a devenit celebra atat datorita continutului, valorii ei din punctul de vedere al esteticii muzicale, cat si datorita genezei. La sfarsitul unei zile lungi si obositoare in care a avut multe cursuri si a dus la indeplinire alte indatoriri, Edward s-a asezat la pian, a aprins o tigara si a incercat sa se relaxeze improvizand la intamplare. Vazand-o alaturi pe sotia sa Alice, el incepe sa descrie pe muzica profilul prietenilor, al sotiei sale, ba chiar descrie propriul portret. A alternat schitele spirituale si umoristice cu altele profund serioase sau caricaturi grave. Intalnim rasete, inflexiuni vocale, inflorituri, glume si aluzii abstracte. Dupa acea seara de 21 octombrie 1898, el stabileste tema principala si toate celelalte schite devin variatiuni de facturi foarte diferite. Muzicologii explica faptul ca titlul provine de la felul enigmatic in care tema este ascunsa in fiecare variatiune. Tema, urmata de 14 variatiuni si marele final, au devenit compozitie completa la 18 februarie 1899, fiind executata pentru prima data in iunie, acelasi an, la St. James`s Hall din Londra, sub conducerea lui Hans Richter. Receptiv la unele critici, el a adaugat 96 de masuri la variatiunea finala si a compus o parte pentru orga. In aceasta versiune circula lucrarea in lume, avand un succes urias peste tot.