Uniunea Sarbilor din Romania, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relatii Interetnice, al Ministerului Culturii si a Primariei Municipiului Timisoara, organizeaza in data de 16 septembrie 2016 actiunea culturala pentru promovarea valorilor traditionale si a folclorului autentic al sarbilor din Banat, sub denumirea festivalului de folclor Maratonul cantecului si dansului popular sarbesc, ajunsa la cea de-a XXIII-a editie.
Actiunea se va desfasura incepand cu ora 19,00, in Parcul Rozelor din Timisoara, cu deschiderea festiva si spectacolul cultural pe scena, cu participarea tuturor formatiilor din Romania si din Serbia.
In intervalul orar 18,00-18,30, se va organiza parada portului popular, pe urmatorul traseu: Catedrala Mitropolitana – Piata Operei (pe partea cu magazinul Marelbo, Segafredo, Restaurantul Lloyd, Opera Nationala si retur pe partea cu Mc Donald’s, magazinul Pantoful Galben si pana la Filarmonica Banatul).
In caz de timp nefavorabil, parada portului popular nu va mai avea loc, iar evenimentul se va desfasura la Casa de Cultura a Studentilor, de pe B-dul Regele Carol I.
Intrarea este libera.