Timisoara – scurt istoric

11 aprilie 2016

Eugen_Savoya_640Orasul Timisoara este atestat documentar inca din secolul al XIII-lea Prima atestare documentara a localitatii Timisoara este insa controversata, fiind plasata de specialisti la 1212 sau 1266. In anul 1342, Timisoara este mentionata cu titlul „civitas”- oras. Descoperirile arheologice indica insa existenta unei asezari romane, posibil oras, pe vatra de astazi a orasului. Numele Timisoara provine de la Castri de Thymes (fortificatie construita la inceputul secolului XI pentru supravegherea vadurilor si drumurilor), care a pastrat vechea denumire daco-romana a raului Timis.

Datorita asezarii strategice, istoria vechii cetati Timisoara este marcata de implicarea in lupta de oprire a inaintarii otomane spre centrul Europei. Cetatea Timisoara a fost ridicata in secolul XVIII, pe mlastinile lasate de inundatiile raurilor Timis si Bega. De altfel, mlastinile din jur au constituit, pentru mult timp, o fortificatie naturala a cetatii. Construirea canalului Bega, incepand din 1728, a dus la asanarea mlastinilor si imbunatatirea terenurilor.

Timisoara a primit un impuls deosebit in timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care in urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. Mai mult, in timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timisoara. Numirea lui Iancu de Hunedoara in functia de comite de Timis, in 1440, marcheaza un capitol aparte din istoria Timisoarei. El a transformat orasul intr-o tabara militara permanenta si in resedinta sa, mutandu-se aici cu familia. Astfel, cetatea a ramas in posesia Corvinilor pana in 1490.

Un episod deosebit din istoria Timisoarei il reprezinta asediul cetatii de catre oastea taranilor rasculati, condusa de Gheorghe Doja. Armatele rasculate, formate din iobagi romani si unguri, aveau sa fie infrante langa Timisoara, de comitele Ioan Zapolya. Legenda spune ca locul unde Doja a fost omorat, pus pe un scaun din fier inrosit si ars de viu, este marcat de statuia Sfintei Maria, din piata cu acelasi nume.

In 1552, armata otomana, comandata de Ahmed-Pasa, a cucerit cetatea si a transformat-o in capitala de vilayet otoman, iar in castelul din cetate s-a  instalat un beilerbei, cu rang de pasa sau chiar vizir. Timp de 200 de an, Timisoara a fost sub dominatie otomana, fiind sub control direct al sultanului si avand un statut special, ca cel al oraselor Belgrad sau Buda. Cetatea a fost folosita ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.

In 1716, printul Eugeniu de Savoya recucerea cetatea, moment care a marcat inceputul alor 200 de ani de dominatie, de aceasta data austro-ungara. Zona centrala a orasului poarta denumirea sugestiva de Cetate si a suferit modificari importante in special in timpul dominatiei habsburgice. Refacerea sa aproape completa s-a incheiat pe la 1765, cand era considerata printre cele patru cetati principale ale monarhiei habsburgice. Intregul ansamblu de cladiri din cartierul Cetate si din cartierele Iosefin si Fabric sunt considerate monumente istorice si se constituie intr-o dovada graitoare a traditiei de planificare urbanistica moderna, inceputa inca din secolul al XVIII-lea, o data cu venirea austriecilor. Centrul orasului, amplasat in vechea Cetate, a fost remodelat, cu piete si strazi drepte. Constructiile erau bine aliniate, iar cladirile de la colturile strazilor trebuiau sa aiba elemente arhitecturale in plus. Predominant a fost stilul baroc de influenta vieneza, care a adus Timisoarei numele de „Mica Viena”.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, structura urbanistica a Timisoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane si spatiile militare au fost demolate si inlocuite cu bulevarde si cartiere noi. Ulterior, la inceputul secolului XX, remodelarea zonei centrale coincide cu introducerea stilului Art Nouveau, secession si eclectic in peisajul urbanistic al orasului. Ultimul curent arhitectural care influenteaza Timisoara este cel romanesc, introdus o data cu trecerea Banatului sub administratie romaneasca, la finele celei de-a doua decade a secolului trecut.

Un specific aparte pentru Timisoara, spre deosebire de multe alte orase din Romania, este faptul ca aici traiesc, de sute de ani, in deplina armonie, diverse nationalitati, astfel ca la Timisoara, pe langa limba romana, se vorbesc curent limbile maghiara, germana si sarbo-croata. Cartierele Fabric si Iosefin pastreaza intacta amprenta diversitatii etniilor si mestesugarilor care le-au construit, in timp ce cartierele marginase,  precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, pastreaza trasaturile tipice ale satelor traditionale de svabi banateni. In fine, un farmec aparte este dat de parcurile si spatiile verzi din zona central, Timisoara fiind supranumita „oras al parcurilor si al trandafirilor”.